Alerg desculţă prin iarba care îmi ajunge la brâu , fugărind doi fluturi.Zboară prea sus...Atunci am realizat ca nu le voi putea atinge niciodată aripile, cu care aş putea să zbor şi eu în înaltul văzduhului.Tremur de mânie şi alerg...alerg spre prăpastie....da ...acum zbor.
Aşa a început totul.Cu un vis care s-a repetat de prea multe ori si care m-ă îndeamnă să-mi înving teama care m-ar putea reţine din marea călătorie.
Acum nu mai există cale de întoarcere.Clopotul sună marcând astfel momentul plecării.În secunda urmatoare inima începe să bată cu putere,tremur toată şi simt o senzaţie ciudată, ca cea în care visezi că te descompui.Inchid ochii, aerul din jur nu seamănă cu cel de afară,un fior îmi străbate corpul...aş striga spre ajutor...dar oare de ce aş face asta?îmi pierd fiinţa de un simplu corp şi descopar noi orizonturi.Încet,încet îmi cresc aripi,dătătoare de alte puteri.
Dintr-o dată încep să plutesc! Este foarte interesant, o senzaţie extraordinară fiindca nu poţi să o echivalezi cu nimic altceva. Pur şi simplu, mă simt ca un copil, nu ştiu ce să fac, cum să reacţionez. De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii şi simţeam că plutesc peste ape, canioane şi creste de munţi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălţimile infinite. In final, am ajuns să zbor.
Călătoresc într-un spaţiu imens, nesfîrşit; văd stele, planete, apoi galaxii… Mă întreb dacă sunt materie sau doar imaginaţia unei călătorii astrale.Este impresionant şi spectaculos.Acum înteleg...înteleg că viaţa nu ar exista fără univers.Si totuşi mi-e dor de de el, mi-e dor de Pământ....de casă, de vecini, de străzile aglomerate...ma simt departe de civilizaţie, de locurile în care am crescut.Acum e tarziu şi gândurile negre mi-au invadat cu repeziciune mintea iar somnul nu întârzie să apară....Îmi place când simt somnul culcându-se de-a lungul pleoapelor; atunci închid ochii şi încep să mă plimb prin el, degajată, încet, cu paşi molcomi de bătrân.
Întinsă în iarba înaltă, îmi imaginez că cerul e de fapt jos şi pământul e sus, si că-mi dau drumul să cad în oceanul infinit. Îmi arunc braţele spre cer şi încep să alerg din nou, imaginându-mi că am aripi şi simt că plutesc peste munţi, văi şi descopăr lumi noi.